Psihoterapia de grup: "CE-O FI AIA?"

Confucius spunea: Sa te fereasca zeii sa traiesti vremuri interesante!

Romanii au trait intotdeauna vremuri interesante... nu mai stim cine suntem, ce suntem, ce avem de facut, ce este normal si ce este anormal. Nu mai avem orientare, nu mai exista "puncte cardinale", exista doar dezorientare, miscari haotice, spasmodice, disperare, ganduri negre, anxietate, frica, teama pentru ziua de maine, insomnii, pesimism.

Este important sa stii cine esti, sa te cunosti, sa-ti cunosti calitatile, sa te apreciezi la justa ta valoare, dar, din pacate, traim in permanenta eroare.... Ce facem? Incotro?

Si totusi exista solutii, dar nu le putem vedea, suntem mult prea implicati, bulversati, chinuiti de mii de ganduri. Oamenii simt nevoia sa vorbeasca despre problemele lor: singuratate si neputinta de a avea o relatie stabila, iubiri pierdute, stari sufletesti contradictorii si multitudine de conflicte interioare, pierderea locului de munca, copii influentati de factori nocivi (droguri, alcool, sex prematur), decesul unei persoane foarte dragi, identificarea unor afectiuni fizice sau psihice, fobii, disfunctionalitati de natura sexuala. Exista solutii ? De ce recurg oare occidentalii la acea metoda de a-si discuta problemele in fata altor persoane cu aceleasi probleme, in prezenta unui specialist ? Oare ii ajuta la ceva? Pot veni din acea directie raspunsuri care sa ne multumeasca, care sa ne reechilibreze, care sa ne ajute sa mergem mai departe? Oare ne poate ajuta cu ceva psihoterapia de grup ?

Despre psihologi (variantă modificată)

De multe ori aud: mă duc la psiholog să-mi dea sfaturi, să-mi spună ce am de facut.... și nu-mi rămâne decât să mă mir! Sfaturi dau vecinii, colegii, familia și prietenii. Dau sfaturi la modul: "dacă eram în locul tău, EU..." De multe ori ne punem întrebarea: De ce să plătesc un psiholog, atât timp cât am prieteni !

Da, într-adevăr, avem prieteni, dar prietenii privesc din perspectiva lor, din punctul lor de vedere, din experiența lor, și mai ales, privesc din unghiul, mai mult sau mai puțin obtuz, al mentalității lor.

Oare chiar există psihologi care dau sfaturi? Cum se numește cel care crede că a monopolizat adevărul despre viață, despre natura umană, atotcunoscător al tipologiei umane, dacă-și permite să-ți impună propriul lui fel de-a fi, propria lui gândire și reacție ?

Datoria unui psiholog este să asculte și să înțeleagă persoana din fața lui, să-l sprijine și împreună să identifice variantele existente pentru a fi depășită situația respectivă. Un psiholog profesionist nu-și judecă clientul, nu-i impută, nu-l admonestează și mai ales, nu jignește!

Psihologul poate fi considerat un alter ego, o a doua voce lăuntrică neutră, imparțială, obiectivă și, mai ales, dezinteresată. Gândul de a merge la psiholog ne creează o stare acută de disconfort.... să discuți cu o persoană străină despre problemele tale cele mai intime.... nu, e greu de acceptat! Și totuși, iți reprimi refuzul și apelezi la sprijinul psihologului. Din acest moment totul depinde de atitudinea, aptitidinile și măiestria acestuia. E specialist ?

În tările civilizate, fiecare persoană se autoevaluează și se specializează în funcție de anumite criterii: structură, vocație, aptitudini. În România situația este foarte diferită.... urmezi o facultate doar pentru a ți se elibera o diplomă... și cam atât! Mulți dintre cei care urmeză o specializare se trezesc, după un număr de ani, că lucrează în domenii total diferite, de exemplu: persoane care au specializare în agronomie lucrează în fizică atomică, specialistul în hidrologie devine inspector în asistență socială, psihologul devine funcționar .... Tocmai din acest motiv, termenul de specialist și-a pierdut sensul. Și atunci ne punem întrebarea: cum trebuie să fie un psiholog?

O persoană cultă, educată, spirituală, și, mai ales, empatică. El se află, de multe ori, în fața unor clienți cu un coeficient foarte mare de inteligență sau cu o bogată experiență de viață, persoane cultivate, doritoare de a dialoga, de a dezbate subiecte incitante sau controversate, au întrebări și doresc răspunsuri care să-i convingă.

Dar, există, bineînțeles, pretenția să aibă în fața lor un adevărat conlocutor. Orice psiholog trebuie să-și pună întrebarea dacă este pregătit să evalueze, intervină sau să ofere consiliere psihologică unui Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu ... Aceasta este una dintre "unitățile de măsură" ale unui psiholog. Și atunci ne punem întrebarea: e o profesie lejeră ?

Cui se adresează PSIHOLOGIA ?

Din păcate, mulți cred, chiar și după 20 de ani de la "resuscitarea psihologiei", că această disciplină se adresează doar persoanelor care dezvoltă afecțiuni de natură psihiatrică.

Cred că este de datoria mea să fac o scurtă descriere ale celor doua discipline: psihiatrie versus psihologie.

PSIHIATRIA este ramură a medicinei care studiază afecțiunile psihice în scopul tratării și prevenirii acestora prin intermediul tratamentelor medicamentoase (sedative, tranchilizante, neuroleptice, etc.)

PSIHOLOGIA este știința care studiaza structura psihică a unui individ, particularitățile psihice, însușiri, personalitate, temperament, caracter, mentalitate. Toate aceste componente îl definesc ca ființă umană: un învingător sau un învins, un trăitor sau un "vegetativ", iubit sau ignorat, considerat o valoare sau un necunoscut.

Cui se adresează psihologia?

Tuturor persoanelor care-și pun întrebări, dar nu îndrăznesc să vadă răspunsul.

• Tinerilor aflați în cautarea propriei identități;
• Celor îndrăgostiți care nu știu că "dragostea e boală psihică" (Platon);
• Cuplurilor care nu înțeleg ce li se întâmplă și cred că este mai ușor să se despartă decât să învețe să se cunoască și să comunice;
• Persoanelor singure care nu înțeleg DE CE sunt singure;
• Femeilor care nu-și cunosc calitățile, uitând ce este feminitatea;
• Bărbaților cărora le-a fost strivită masculinitatea;
• Părinților care nu mai înțeleg "tânara generație";
• Tuturor persoanelor care cred că nu mai au "nici o șansă";
• Celor pentru care somnul a devenit o dorință, iar gândurile întunecate o permanentă prezență.